Cu o zi înainte de plecare am aflat că nu vom avea curent electric sau apă caldă. Știam doar că nu putem ajunge cu mașina și că va trebui să urcăm o oră până la locație, o fostă colibă de ciobani transformată în cabană. Noaptea dinainte ne-a lăsat un coșmar ciudat: o barcă gonflabilă plutind în aer, copiii legați de picioare, teama de a privi în jos. Copiii se aruncau veseli în gol, iar eu îi trăgeam înapoi fără să privesc hăul. Ne-a speriat visul, dar ne-a lăsat și o liniște: măcar ei aveau să se bucure.
Am crescut la țară, știm ce înseamnă focul la plită și spălatul în lighean. Copiii erau curioși, cel puțin o parte dintre ei. Așa că am împachetat o cameră, un obiectiv, un GoPro, laptopul și cinci powerbank-uri, pregătiți să ne descurcăm fără prea mult confort modern, și am pornit la drum cu familia.
La Viscri nu am mers să filmăm ceva anume. Am intrat în biserică și am început să ne rugăm. Imaginile sunt din viața noastră, nu dintr-un scenariu. Asta e tot ce vrem să păstrăm din această călătorie: copiii curioși, locul care ne-a primit așa cum era, și rugăciunea care ne-a găsit acolo, fără program.